Era o simplă zi de vară, orașul abia de mai suporta coloanele infinite de mașini care-i străbăteau arterele neîncăpătoare. Doar stația de troleibuze se bucura de umbra castanilor ce-și întindeau frunzele uscate de la arșița lunii lui cuptor. Te-ai apropiat de marginea trotuarului, în întimpinarea troleibuzul ce venea alene.
Scârțâind s-au deschis ușile bătrâne ale troleului și deodată au ridicat în sus un val de căldură și mirosul asfaltului, care se scufundă încet în smoala neagră. Mai mult seamănă a o mlaștină care înghite fără milă sandalele pietonilor. Doi pași, și deja erai în troleu, grăbit șoferul a închis ușile și a anunțat următoarea stație. Ca de obicei te-ai pus lingă fereastră și tăcut așteptai să vină taxatoare. Ai întors privirea… atât a fost să fie…
Păru-i dat drumul cu mici panglici împletite, îi era diademă. O rochiță fină verde cu mici romanițe, îi cuprindea corpul mlădios. Sandale albe îi îmbrățișau piciorul și gleznele, precum via cuprinde parul tată. Pielea-i catifelată îmbiba toată căldura și lumina soarelui ce se furișa prin ferestrele prăfuite ale troleului. Cât de aproape în acea zi era un înger de mine și cât de frumos era.
Deodată a dispărut prăpastia dintre ei, s-a pomenit la un pas de ea. Îi simțea respirația grăbită și privirea ochilor căprui ce-l ardeau în așteptarea primului cuvânt. Clipele au devenit ore în acel moment și nehotărârea lui era unica barieră dintre ei. O atingere de pielea-i catifelată a ruinat zidul și sentimentele au umplut tăcerea și pustiul ce-i înconjura.
Mii de vorbe au trecut prin privirile lor și s-au unit într-un tandem al pasiunii, în care ei erau centrul universului și nimic nu mai conta. Un sărut a fost ultimul ingredient acelui moment divin.
Brusc a oprit troleul în stația terminus și totul deodată a devenit pustiu, doar dulceața sărutului de pe buzele lui îi aduceau aminte de ea.
Capitolul IX: Te-am visat.
Gândurile ne definesc 